Formula E, prima serie de curse all-electric de la FIA, in care se intrec masini cu sistem de propulsie electric, si-a incheiat sezonul in luna iulie, in Brooklyn, New York. Dincolo de premierea castigatorilor, aceasta ultima cursa a insemnat si retragerea din competitie a generatiei initiale de vehicule E-racing.
Incepand cu sezonul urmator, soferii de pe masinile de Formula E vor utiliza noi masini aerodinamice, cu cockpit deschis, actionate de baterii mult mai puternice. Noile vehicule, care amintesc de celebrul Batmobil, sunt capabile sa produca o putere maxima de 250 de Kw (echivalentul a aproximativ 335 CP) si sa atinga o viteza de 280 km/h.
Bateria imbunatatita va insemna ca pilotii nu vor mai fi nevoiti sa schimbe masina la mijlocul cursei.
“Acesta este un pas foarte foarte important” a spus Nico Rosberg, un fost pilot de Formula 1 care investeste acum in Formula E. “Performantele in ceea ce priveste bateria ajung, in sfarsit, la un nivel necesar”, a mai adaugat el.
Producatorii de masini folosesc de mult timp cursele de masini pentru a cultiva noua tehnologie de consum, iar seria de curse Formula E nu este nici ea diferita in acest sens.
Desi vehiculele actionate de baterie reprezinta doar 1.2% din vanzarile de masini din intreaga lume, predictiilor celor de la Bloomberg NEF arata ca vanzarile vor creste de aproape zece ori pana in 2025, ajungand la 11 milioane de vehicule. Pentru a alimenta aceasta crestere, producatorii de masini va trebui sa convinga consumatorii ca vehiculele alimentate de baterie sunt la fel de fiabile ca masinile pe benzina pe care ar trebui sa le inlocuiasca.
Multi consumatori raman ingrijorati ca vehiculele electrice ii vor lasa fara “combustibil”, desi unele modele au o autonomie de peste 965 de km.
“Pentru un client mediu de vehicule electrice, autonomia este cel mai important criteriu pentru a decide intre masinile traditionale si vehiculele electrice”, spune Ravi Manghani, un analist la GTM Research. GTM este compania de consiliere a Wood Mackenzie in industria globala de electricitate.
Reach-ul sporit si vizibilitatea Formulei E ar putea anula cateva dintre aceste griji. Spre deosebire de alte evenimente din lumea sporturilor cu motor, cursele se tin pe strazile celor mai importante orase, aducand astfel masinile mult mai aproape de spectatori.
De pilda, cursa de 2.4 de kilometri din Red Hook, Brooklyn – ultima cursa a sezonului – s-a desfasurat cu Manhattanul si Statuia Libertatii pe fundal.
“Este o ocazie de expunere a modului in care evolueaza aceasta tehnologie” spune James Barclay, director de echipa in cadrul programului Formula E la Jaguar. “Remarcam o schimbare uriasa in industria automobilistica iar in urmatorii cinci ani vom vedea o schimbare si mai mare comparativ cu ultimii 20 de ani”.
“Cercetarea si dezvoltarea in ceea ce priveste Formula E se afla inca in perioada de pionierat. Nu pot sublinia indeajuns nivelul de constientizare pe care Formula E l-a generat la nivel global pentru vehiculele electrice. Este tehnologie. Este viitorul. E foarte cool!”, spune la randul sau si Rosberg.
Recent Comments